S-a intamplat ceva. Nu stiu ce. Si poate nici nu are prea mare importanta ce anume. Cert este ca s-a intamplat. Si ca m-a afectat intr-un fel. Si nu imi place deloc lucrul asta, pentru ca am pierdut un lucru pe care tocmai incepusem sa pun accent. Ce poate fi atat de important astfel incat sa ma sperii? In afara de evident, mi-am pierdut simtul culorilor. Nu mai reusesc sa percep placutele nuante ce dau o vibratie esentiala a lumii mele. Momentan, nu pot sa vad decat totul in alb si negru. Si cateva pete de gri. Totul se rezuma doar la doua concepte fundamentale. Desi este clar ca inca mai exista ceva intre ele, nu mai sesizez acea energie a vietatilor/obiectelor/evenimentelor din jurul meu. Lucrul asta ma sperie teribil, in primul rand din cauza faptului ca este impotriva unui principiu propriu de viata.
Cu toate astea, trebuie sa fiu recunoscator ca inca mai disting aceste 2 (non)culori si eventualele combinatii ale lor. Insa componenta mea umana cere, ca de obicei, mai mult de atat si incearca sa gaseasca o rezolvare.
Caut creioane colorate care sa-mi redea vitalitatea urgent. Ofer recompensa pe masura.
vineri, 16 octombrie 2009
marți, 6 octombrie 2009
Silă
Mintea noastra ne poate juca feste intr-un mod extrem de neplacut. Asociem, de exemplu, o piesa muzicala cu un eveniment nefericit. Drept urmare, ascultarea piesei respective ne poate imprima prin urmare o stare de spirit de tot...mirositorul si dezgustatorul rahat. Mai adaugati un creier obosit si ametit si obtineti o "varza".
Mi-e sila. Cel mai probabil de mine. Nu am chef de absolut nimic. Pur si simplu, mi-e greata. Mi-am pus o bere la frigider, dar sunt perfect constient ca nu ma ajuta cu nimic. Chit ca adorm ceva mai repede, dar maine dimineata o sa revin la realitate si o sa realizez cat de prost sunt inchipuindu-mi ca ma ajuta cu ceva faptul ca uit pentru cateva ore de ce se intampla cu mine de fapt. E inutil si mi se pare chiar penibil ca ma si gandesc la astfel de lucruri.
Este stupid gandul ca as putea trai intr-o lume a mea, in care lucrurile se desfasoara cum vreau eu. Si la fel de stupid este sa imi plang de mila cand altii au probleme adevarate.
Mai bine ma culc. Oricum, nu-mi place de nici un fel ce am scris mai sus. Mi se pare sec. Nu am inspiratie. Nu am vlaga. Nu simt nimic. E enervant. Ma simt sec si lipsit de viata ca o piatra.
Cu toate astea, o sa public articolul. Altfel, nu as fi eu. Da-o incolo de bere, dau banii degeaba si oricum nu mi-e pofta. Somn usor, sper sa fiu mai optimist maine.
Mi-e sila. Cel mai probabil de mine. Nu am chef de absolut nimic. Pur si simplu, mi-e greata. Mi-am pus o bere la frigider, dar sunt perfect constient ca nu ma ajuta cu nimic. Chit ca adorm ceva mai repede, dar maine dimineata o sa revin la realitate si o sa realizez cat de prost sunt inchipuindu-mi ca ma ajuta cu ceva faptul ca uit pentru cateva ore de ce se intampla cu mine de fapt. E inutil si mi se pare chiar penibil ca ma si gandesc la astfel de lucruri.
Este stupid gandul ca as putea trai intr-o lume a mea, in care lucrurile se desfasoara cum vreau eu. Si la fel de stupid este sa imi plang de mila cand altii au probleme adevarate.
Mai bine ma culc. Oricum, nu-mi place de nici un fel ce am scris mai sus. Mi se pare sec. Nu am inspiratie. Nu am vlaga. Nu simt nimic. E enervant. Ma simt sec si lipsit de viata ca o piatra.
Cu toate astea, o sa public articolul. Altfel, nu as fi eu. Da-o incolo de bere, dau banii degeaba si oricum nu mi-e pofta. Somn usor, sper sa fiu mai optimist maine.
duminică, 27 septembrie 2009
Recviem
Noi nu ar trebui sa vorbim despre moarte, noi cei vii care inca ne putem bucura de viata. Nu ar trebui sa vorbim despre cum sa infruntam moartea, noi cei vii care ne blocam doar la gandul existentei ei. Nu ar trebui sa vorbim de curajul in fata mortii, noi cei vii care nu am fost pusi niciodata fata in fata cu ea. Nu ar trebui sa vorbim despre ce se intampla dupa moarte, noi cei vii care atunci cand vom afla adevarul va fi mult prea tarziu ca sa-l impartasim cu ceilalti. Nu ar trebui sa vorbim despre acceptarea mortii, noi cei vii care nu putem indura faptul ca unul dintre cei apropiati a plecat.
Dar o facem. Spunem ca o sa fie bine, chiar daca suntem mai mult decat constienti ca nu o sa fie asa. Si chiar daca o sa fie bine, in nici un caz nu o sa mai fie la fel si in nici un caz mai bine. Asa imi spun si eu acum. Pentru ca sunt nevoit, pentru ca nu vreau sa te dezamagesc. Pentru ca trebuie sa ii sustin pe ceilalti, pentru ca trebuie sa-mi continui viata. Nu imi este usor sa ma mint, dar trebuie.
O sa ne lipsesti mult. Mult prea mult ca sa acceptam ca nu te vei intoarce niciodata, ca nu te vom mai gasi acasa, ca nu te vom putea suna cand avem o problema sau o bucurie de orice fel. Am senzatia ca totul este, de fapt, un cosmar si tot astept sa ma trezesc. Inca nu pot, somniferul vietii fiind mult prea puternic. Nu pot sa ma trezesc si sa te gasesc din nou intre noi.
M-ai invatat sa fiu mandru, sa lupt, sa muncesc, sa imi placa fizica si istoria, sa conduc, sa apreciez muzica la adevarata ei valoare, sa observ un om, sa iau decizii, sa imi asum riscuri, sa imi respect principiile si sa nu ma las calcat in picioare. M-ai invatat sa merg pe bicicleta, sa ma dau cu rolele, m-ai invatat care-i treaba cu fetele de fapt, m-ai invatat ce inseamna tehnologia, m-ai invatat sa gandesc, m-ai invatat sa fiu un viitor sot bun, m-ai invatat sa fiu un tata exceptional, m-ai invatat sa-mi iubesc familia. Sa am respect, sa pot sa nu ma exteriorizez mai mult decat e nevoie, sa citesc o carte buna, sa am simtul umorului pana in ultimile clipe ale vietii mele, sa ma exprim asa cum simt.
Ai plecat. Pentru totdeauna. Dar nu ai murit. Tu nu poti muri, nu ai voie. Tu nu ai facut decat sa te transformi. Ai evadat din crisalida acestei crude si crunte realitati si te-ai transformat intr-un fluture frumos ce a invatat sa zboare in gradina unei alte lumi, cu mult mai bune.
Te iubim. Te-am iubit. Te vom iubi. Adio, draga tata, sa zbori linistit...
Un scurt Post Scriptum:
Tatal nostru, Adrian, s-a stins aseara, pe data de 26 septembrie 2009, dupa o lupta crancena impotriva cancerului care a durat mai mult de 3 ani. Tatei nu i-a placut niciodata toamna si florile uscate, deci in nici un caz cele taiate. De aceea, pentru linistea lui, familia noastra a hotarat ca, in loc de traditionalele flori aduse la mormantul sau, sa strangem banii care ar fi trebuit sa fie folositi pentru coroane si flori, fie ei 2 sau 3 lei depinzand de fiecare cum considera, si sa donam acesti bani unei organizatii caritabile.
Am ales Asociatia P.A.V.E.L. ca beneficiar al acestei donatii.
Pentru doritori, fie ca il cunosteau pe tatal meu, fie ca nu, pot fi facute donatii in mod direct catre asociatie prin intermediul urmatoarelor conturi bancare:
- in contul Asociatiei P.A.V.E.L., deschis la BANCPOST S.A., sucursala TITAN, sector 3, Bucuresti, Romania.
RON: RO81BPOS71003031332ROL01
RON: RO16BPOS71003031332RON01
- in contul Asociatiei P.A.V.E.L., deschis la banca UniCredit Tiriac, sucursala Pantelimon:
RON: RO08BACX0000000271027000
Sau on-line aici .
Multumim eventualilor donatori pentru gestul lor nobil. Desi este posibil sa nu insemne mare lucru pentru multi dintre voi, dar tata ar fi fericit si mandru de voi.
Dar o facem. Spunem ca o sa fie bine, chiar daca suntem mai mult decat constienti ca nu o sa fie asa. Si chiar daca o sa fie bine, in nici un caz nu o sa mai fie la fel si in nici un caz mai bine. Asa imi spun si eu acum. Pentru ca sunt nevoit, pentru ca nu vreau sa te dezamagesc. Pentru ca trebuie sa ii sustin pe ceilalti, pentru ca trebuie sa-mi continui viata. Nu imi este usor sa ma mint, dar trebuie.
O sa ne lipsesti mult. Mult prea mult ca sa acceptam ca nu te vei intoarce niciodata, ca nu te vom mai gasi acasa, ca nu te vom putea suna cand avem o problema sau o bucurie de orice fel. Am senzatia ca totul este, de fapt, un cosmar si tot astept sa ma trezesc. Inca nu pot, somniferul vietii fiind mult prea puternic. Nu pot sa ma trezesc si sa te gasesc din nou intre noi.
M-ai invatat sa fiu mandru, sa lupt, sa muncesc, sa imi placa fizica si istoria, sa conduc, sa apreciez muzica la adevarata ei valoare, sa observ un om, sa iau decizii, sa imi asum riscuri, sa imi respect principiile si sa nu ma las calcat in picioare. M-ai invatat sa merg pe bicicleta, sa ma dau cu rolele, m-ai invatat care-i treaba cu fetele de fapt, m-ai invatat ce inseamna tehnologia, m-ai invatat sa gandesc, m-ai invatat sa fiu un viitor sot bun, m-ai invatat sa fiu un tata exceptional, m-ai invatat sa-mi iubesc familia. Sa am respect, sa pot sa nu ma exteriorizez mai mult decat e nevoie, sa citesc o carte buna, sa am simtul umorului pana in ultimile clipe ale vietii mele, sa ma exprim asa cum simt.
Ai plecat. Pentru totdeauna. Dar nu ai murit. Tu nu poti muri, nu ai voie. Tu nu ai facut decat sa te transformi. Ai evadat din crisalida acestei crude si crunte realitati si te-ai transformat intr-un fluture frumos ce a invatat sa zboare in gradina unei alte lumi, cu mult mai bune.
Te iubim. Te-am iubit. Te vom iubi. Adio, draga tata, sa zbori linistit...
Un scurt Post Scriptum:
Tatal nostru, Adrian, s-a stins aseara, pe data de 26 septembrie 2009, dupa o lupta crancena impotriva cancerului care a durat mai mult de 3 ani. Tatei nu i-a placut niciodata toamna si florile uscate, deci in nici un caz cele taiate. De aceea, pentru linistea lui, familia noastra a hotarat ca, in loc de traditionalele flori aduse la mormantul sau, sa strangem banii care ar fi trebuit sa fie folositi pentru coroane si flori, fie ei 2 sau 3 lei depinzand de fiecare cum considera, si sa donam acesti bani unei organizatii caritabile.
Am ales Asociatia P.A.V.E.L. ca beneficiar al acestei donatii.
Asociatia P.A.V.E.L. are drept scop imbunatãtirea vietii copiilor si tinerilor bolnavi de cancer, leucemie si anemii grave prin acordarea de sprijin moral, informational, psihologic, social si material copiilor, tinerilor bolnavi si familiilor lor.
Pentru doritori, fie ca il cunosteau pe tatal meu, fie ca nu, pot fi facute donatii in mod direct catre asociatie prin intermediul urmatoarelor conturi bancare:
- in contul Asociatiei P.A.V.E.L., deschis la BANCPOST S.A., sucursala TITAN, sector 3, Bucuresti, Romania.
RON: RO81BPOS71003031332ROL01
RON: RO16BPOS71003031332RON01
- in contul Asociatiei P.A.V.E.L., deschis la banca UniCredit Tiriac, sucursala Pantelimon:
RON: RO08BACX0000000271027000
Sau on-line aici .
Multumim eventualilor donatori pentru gestul lor nobil. Desi este posibil sa nu insemne mare lucru pentru multi dintre voi, dar tata ar fi fericit si mandru de voi.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)