sâmbătă, 26 iunie 2010

Listele de vara

Cand iti propui ceva, concluzia mea este ca cel mai bine e sa-ti faci liste si sa le lipesti undeva unde sa le vezi in fiecare dimineata. E bine si pe frunte, in eventualitatea in care nu ti-e prea lene sa te speli (macar pe fata) in fiecare dimineata. Drept urmare, am tras de mine sa-mi iau agenda si sa-mi scriu ce am de gand si ce trebuie sa fac.

Evident, pentru ca mai am un singur examen de dat si parca deja simt acea libertate de a nu avea un program impus, mi-am permis sa scriu planurile de vara. Pentru ca acum 2 saptamani nu aveam nici cea mai vaga idee ce o sa fac, pe unde o sa plec, am inceput sa delirez, inchipuindu-mi faptul ca o sa pot pleca prin tara, ca o sa reusesc sa fac scoala de motociclete, o sa ma inscriu la un club de tir cu arcul si alte aberatii de-astea. Cum era si de asteptat, pe cat de usor m-am hotarat sa incerc sa fac macar jumatate din cele propuse, pe atat de usor am fost nevoit sa renunt. Ca de obicei, uit lucrurile care ma pot influenta si nu tin de mine (pentru ca...nu tin de mine) si ma gandesc ca nu o fi dracul atat de negru. Nu o fi el atat de negru, dar este cel putin gri si si-a varat coada si de data asta incat sa fiu sa-mi schimb o mare parte din planuri. Mutand o "expeditie" ce nu poate fi refuzata in mijlocul verii plus vesnicile impedimente ale societatii in care traim de care ma lovesc iar si iar si iar (o sa dezvolt cu alta ocazie), intreaga mea viziune asupra desfasurarii vacantei de vara a intrat in colaps.
Alt program, alta lista, alte propuneri, alta vacanta. Chiar si asa, trebuie sa-mi lipesc undeva lista, pe usa, pe tavan, inca nu m-am gandit unde, incat sa incerc, macar vara asta, sa pot spune "da, am facut ce mi-am propus". Nu merge cu spusul la mine. Daca nu este scris, degeaba. Asa cum am promis si cu scrisul pe blog.

O alta serie de liste, mai ambitioasa, este cea in care am incercat sa-mi creez un autoportret cat mai obiectiv. Fara surse de distragere a atentiei, cu creionul in mana si foaia in fata, am cautat atat punctele mele negative, cat si cele pozitive, din punct de vedere al caracterului, al personalitatii, moralitatii, atitudinii etc etc, dar si temerile proprii. Pe scurt, ce consider eu ca am bun si ce consider ca am rau. A fost o provocare, cel putin pentru mine, pentru simplul fapt ca nu obisnuiesc sa-mi vad partile pozitive, dar si pentru ca a fost nevoie sa-mi recunosc defectele pe care incerc sa le ascund cat mai bine. Interesant a fost faptul ca un procent considerabil din categoria "ce nu-mi place la mine" are o cauza comuna a felului meu de a fi. Incep sa ma intreb totusi, daca este posibil pe de o parte si daca este un lucru bun sa iti schimbi felul de a fi pe de alta parte. Exista riscul sa devii ipocrit? Ramane de analizat. Un lucru de care pot spune ca sunt mandru, este faptul ca am reusit ca numarul de +uri si -uri sa fie aproape egal, posibil semn al obiectivitatii autoportretului.

See you in 2 days or less.