duminică, 27 septembrie 2009

Recviem

Noi nu ar trebui sa vorbim despre moarte, noi cei vii care inca ne putem bucura de viata. Nu ar trebui sa vorbim despre cum sa infruntam moartea, noi cei vii care ne blocam doar la gandul existentei ei. Nu ar trebui sa vorbim de curajul in fata mortii, noi cei vii care nu am fost pusi niciodata fata in fata cu ea. Nu ar trebui sa vorbim despre ce se intampla dupa moarte, noi cei vii care atunci cand vom afla adevarul va fi mult prea tarziu ca sa-l impartasim cu ceilalti. Nu ar trebui sa vorbim despre acceptarea mortii, noi cei vii care nu putem indura faptul ca unul dintre cei apropiati a plecat.

Dar o facem. Spunem ca o sa fie bine, chiar daca suntem mai mult decat constienti ca nu o sa fie asa. Si chiar daca o sa fie bine, in nici un caz nu o sa mai fie la fel si in nici un caz mai bine. Asa imi spun si eu acum. Pentru ca sunt nevoit, pentru ca nu vreau sa te dezamagesc. Pentru ca trebuie sa ii sustin pe ceilalti, pentru ca trebuie sa-mi continui viata. Nu imi este usor sa ma mint, dar trebuie.

O sa ne lipsesti mult. Mult prea mult ca sa acceptam ca nu te vei intoarce niciodata, ca nu te vom mai gasi acasa, ca nu te vom putea suna cand avem o problema sau o bucurie de orice fel. Am senzatia ca totul este, de fapt, un cosmar si tot astept sa ma trezesc. Inca nu pot, somniferul vietii fiind mult prea puternic. Nu pot sa ma trezesc si sa te gasesc din nou intre noi.

M-ai invatat sa fiu mandru, sa lupt, sa muncesc, sa imi placa fizica si istoria, sa conduc, sa apreciez muzica la adevarata ei valoare, sa observ un om, sa iau decizii, sa imi asum riscuri, sa imi respect principiile si sa nu ma las calcat in picioare. M-ai invatat sa merg pe bicicleta, sa ma dau cu rolele, m-ai invatat care-i treaba cu fetele de fapt, m-ai invatat ce inseamna tehnologia, m-ai invatat sa gandesc, m-ai invatat sa fiu un viitor sot bun, m-ai invatat sa fiu un tata exceptional, m-ai invatat sa-mi iubesc familia. Sa am respect, sa pot sa nu ma exteriorizez mai mult decat e nevoie, sa citesc o carte buna, sa am simtul umorului pana in ultimile clipe ale vietii mele, sa ma exprim asa cum simt.

Ai plecat. Pentru totdeauna. Dar nu ai murit. Tu nu poti muri, nu ai voie. Tu nu ai facut decat sa te transformi. Ai evadat din crisalida acestei crude si crunte realitati si te-ai transformat intr-un fluture frumos ce a invatat sa zboare in gradina unei alte lumi, cu mult mai bune.

Te iubim. Te-am iubit. Te vom iubi. Adio, draga tata, sa zbori linistit...



Un scurt Post Scriptum:
Tatal nostru, Adrian, s-a stins aseara, pe data de 26 septembrie 2009, dupa o lupta crancena impotriva cancerului care a durat mai mult de 3 ani. Tatei nu i-a placut niciodata toamna si florile uscate, deci in nici un caz cele taiate. De aceea, pentru linistea lui, familia noastra a hotarat ca, in loc de traditionalele flori aduse la mormantul sau, sa strangem banii care ar fi trebuit sa fie folositi pentru coroane si flori, fie ei 2 sau 3 lei depinzand de fiecare cum considera, si sa donam acesti bani unei organizatii caritabile.
Am ales Asociatia P.A.V.E.L. ca beneficiar al acestei donatii.
Asociatia P.A.V.E.L. are drept scop imbunatãtirea vietii copiilor si tinerilor bolnavi de cancer, leucemie si anemii grave prin acordarea de sprijin moral, informational, psihologic, social si material copiilor, tinerilor bolnavi si familiilor lor.

Pentru doritori, fie ca il cunosteau pe tatal meu, fie ca nu, pot fi facute donatii in mod direct catre asociatie prin intermediul urmatoarelor conturi bancare:

- in contul Asociatiei P.A.V.E.L., deschis la BANCPOST S.A., sucursala TITAN, sector 3, Bucuresti, Romania.
RON: RO81BPOS71003031332ROL01
RON: RO16BPOS71003031332RON01
- in contul Asociatiei P.A.V.E.L., deschis la banca UniCredit Tiriac, sucursala Pantelimon:
RON: RO08BACX0000000271027000
Sau on-line aici .
Multumim eventualilor donatori pentru gestul lor nobil. Desi este posibil sa nu insemne mare lucru pentru multi dintre voi, dar tata ar fi fericit si mandru de voi.

Un comentariu:

  1. Ma emotionez cand citesc ceea ce scrii tu ,intradevar impresionant,un blog foarte reusit.
    Imi pare rau pentru tatal tau,nu vreau sa imi inchipui cum te simti dar sper sa ai puterea si tu si familia ta sa treceti peste.

    RăspundețiȘtergere