Hope.

Toti avem nevoie de speranta, desi nu stim de ce. Fiecare dintre noi spunem ca "Sper ca...", unde punctele vor fi inlocuite dupa caz cu dorintele fiecaruia. Unii speram ca o sa avem o viata mai buna, altii ca o sa fim promovati sau ca o sa il/o gasim pe El/Ea, ca o sa mai gasim paine la magazinul din colt, ca or sa treaca mai repede orele de curs pana ajungem acasa, ca nu o sa ne pice netu cand jucam nu stiu ce joc, ca o sa ne ia parintii un caine, ca o sa se faca cineva bine, ca o sa ajungem cu bine acasa. Cu toate astea, ce inseamna sa speri? Doar sa iti doresti sa se intample un anumit lucru? Atunci de ce avem nevoie de un alt cuvant care sa diferentieze SPERANTA de DORINTA? Poate pentru ca cele 2 nu sunt unul si acelasi, desi seamana. Poate pentru ca speranta e superioara dorintei? Sau, din punctul meu de vedere, asa ar trebui folosite.
In fond, cand spunem ca speram sa se intample un anumit lucru? Speram ceva anume atunci cand respectivul depinde mult prea putin de vointa noastra. Speram cu sufletul si dorim cu mintea. De exemplu, acum imi doresc sa-mi limpezesc mintea (lucru ce depinde complet de vointa proprie), dar sper sa fiu coerent (lucru ce depinde mai mult de modul in care intelege cititorul). Speranta trece de limitele noastre si se indreapta oarecum spre un nivel superior, spre divinitate.
Sufletul nostru este, in fapt, alimentat doar de speranta, ea fiind singurul lucru care il tine in viata. Interesanta este ideea ca speranta poate exista fara sa fie orientata catre ceva concret, in timp ce dorinta poate fi exprimata mult mai usor. Speranta este ceva inconstient, iar a spera este o proprietate remarcabila a omului. Desi nu poate fi redata, speranta intotdeauna va fi vazuta (usor cliseic, e drept) ca o "raza de lumina" ce ne va calauzi. Inspiratie divina? E o expresie prea puternica, insa e singura ce imi trece prin cap in momentul de fata. Speranta (si nu dorinta!) este singura ce ne mentine rotitele mintii in functiune si puterea vointei in actiune pentru a ne pastra/recapata ritmul propriei vieti, in special in urma unor evenimente/situatii nefericite. A spera poate fi sinonim cu a visa, deci la fel de benefic atat pentru suflet cat si minte.
Pana la urma, religia si credinta au survenit in urma manifestarii sperantei in cadrul fiintei umane. Am inceput sa speram ca cineva ne ajuta, ne sustine. Ca cineva ne iubeste, ca cineva are grija de noi. Ca cineva are toate raspunsurile, ca cineva stie de ce se intampla fiecare lucru. Ca cineva este acolo sus si ne spune ce sa facem. Speram ca nu suntem de capul nostru. Izolarea si singuratatea sunt cele mai mari cosmaruri ale fiintei umane. Iar atunci cand acestea apar, speranta este singura care ne mai poate ajuta. Daca, insa, si ea dispare, avem un suflet mort, ne dezumanizam. Murim. Suntem sclavii sperantei, insa nici ea nu exista fara sufletele noastre.

"Hope is beauty personified. / At her feet, the World hypnotized."

Apocalyptica - Hope Vol.2