Rasarit de martie

M-am trezit cu o problema de SDED dintr-un motiv initial de neinteles:

Daca intr-un AFD avem o stare marcata cu un pseudo-livelock, dar apare un eveniment care duce la o saturatie a respectivei stari si forteaza sistemul sa iasa complet din rutina, cum poate fi modelat? Cu un epsilon si il transformam in AFN sau un eveniment suplimentar bine definit?

Daca nu ati inteles, nu conteaza. De fapt nici nu trebuie, pentru ca nu avea nici un inteles nici pentru mine avand in vederea durerea de cap (stiti voi..starea initiala) cu care m-am trezit. Cert era ca erau mult prea multe bubuituri, zdranganeli, tropaieli, usi trantite, chestii sparte si o groaza de urlete “Lasa-ma in pace!!!!!!! NU MAI DA!! NU MAI DA!!!!!!” (evenimentele care au dus la saturatie…). In ignoranta mea am ales sa ma intorc pe partea cealalta, eventual cu perna pe cap, trecand cu vederea peste micile perturbari. Insa au continuat si au continuat. Cetateanul responsabil din mine mi-a pus totusi intrebarea: “Ce faci? Stai si dormi? De ce nu suni la politie? Sau macar la paza blocului?”  Prevazand amenintarea propriei constiinte, am planuit un asasinat subtil si marsav care a redus pe respectivul cetatean la o tacere adanca, oferindu-mi singur placerea somnului. Cu toate astea, iar am fost smuls din bratele lui Hypnos la scurt timp dupa asta. Drept urmare, m-am refugiat in sufragerie. In sfarsit: liniste.

3 oameni, 3 puncte de vedere diferite. Unul mai incapatanat ca celalalt si, desi stiau ca au, in fond, sanse care tindeau la 0 de a reusi, incercau sa ii convinga pe ceilalti ca el are dreptate. Alcoolul ne dezbraca pe fiecare dintre noi. Initial, doar metaforic. Daca ajungi si la propriu sa fii dezbracat de alcool, e nasol. Ori inseamna ca mirosi cu totul a voma si te-au aruncat prietenii in dus si trebuie totusi sa ti se usuce hainele, ca doar nu te-or lasa sa te culci in patul lor mai ud decat o cascada in miniatura, ori inseamna ca exista o sansa de 75% sa fi facut o tampenie (mai ales daca nu-ti aduci aminte). Metaforic pentru faptul ca ne scapa de majoritatea inhibitiilor, de frici. Exacerbeaza majoritatea trasaturilor care in mod normal nu sunt atat de evidente intr-un cadru normal.

Totusi, cel mai mult m-a amuzat observatorul care studia atat comportamentul cat si discutiile celor 3. Nu stiu daca o facea din plictiseala sau curiozitate, dar completa intr-un fel tabloul.

A fost al doilea rasarit pe care l-am prins anul asta. Primul a fost fortat de imprejurari (aka proiect la facultate). De data asta insa nu mi-a parut rau ca l-am vazut.

Am fost sau nu un simplu pion? Ramane de vazut. Raspunsul dupa publicitate.

Ploaie si vant

Nimic nu e mai deprimant decat o inmormantare decat o inmormantare pe ploaie mocaneasca, doar cateva grade peste 0 si un vant usor spre moderat. Atmosfera este destul de linistita cat sa spui ca nu ai nevoie de umbrela, dar daca ramai descoperit te uzi mai repede decat ai crede, iar hainele se lipesc usor usor de tine. Nici nu mai stii de cand starea emotionala, si asa destul de instabila, este complentata de o insuportabila senzatie de frig-umed. Nu e de ajuns faptul ca incepi sa te gandesti la diverse aspecte ale vietii si constati ca nu e totul atat de roz pe cat parea inainte. Natura nu te ajuta sa iti aduci aminte cu placere de respectiva persoana si, mai mult, pe langa eventualele greturi aparute, sentimentele grele care ne incearca pe toti in astfel de momente se proiecteaza la suprafata pielii. Nu cred ca exista persoane (intregi la minte…) carora sa le placa astfel de intalniri cu moartea, insa eu le urasc din tot sufletul.

Cu atat mai mult ca urasc “ciuma” lumii moderne care face din ce in ce mai multe ravagii in randul populatiei globale. Nu de putine ori m-am gandit ca, pe de o parte, este vorba de o selectie natura si ca o mica reechilibrare a populatiilor globului (om vs natura) ar fi mai mult decat binevenita. Usor de spus, insa aproape imposibil de acceptat cand vine momentul sa te confrunti cu asa ceva.

Insa nu trebuie uitat faptul ca dupa ploaie, chiar daca abia dupa cateva zile, o sa iasa si soarele, o sa ne usuce hainele, o sa ne incalzeasca simturile si o sa ne revigoreze spiritul pentru urmatoarea furtuna. Nu de putine ori doar gandul la zilele insorite trecute, ne poate face sa acceptam si sa infruntam mai usor ploaia si vantul. Daca nu ar fi aceasta alternanta, viata noastra ar fi mult prea plictisitoare si monotona si nu am mai avea motive sa apreciem ceea ce avem atata timp cat avem.

Trenul care a plecat demult

E o iluzie. Nu e nimic decat o naiva si periculoasa amagire sa credem ca ne mai putem urca in trenul care a plecat demult. L-am vazut cu totii cel putin o data. Am zabovit daca sa ne imbarcam sau nu si, in ciuda unei puternice dorinte de a si face lucrul asta, desi stateam in fata lui cu biletul in mana, am refuzat cu inima mai mult sau mai putin ghemuita, ramanandu-ne nimic altceva decat amintirea si regretele. Am respins aproape categoric oferta, iar acum vrem inapoi.

A fost si nu mai e. Si nici nu-i vom mai vedea vreodata locomotiva care ne-ar fi putut duce in acel loc mult ravnit. Poate va exista totusi un alt tren care sa ne duca tot acolo. Insa biletele se platesc direct proportional cu regretele noastre. Drept urmare, este posibil ca locurile sa fie exact atat de scumpe incat sa nu ni le mai putem permite. Niciodata.

Asa ca trebuie sa inghitim in sec si sa ne gandim de 2 ori inainte sa spunem “Nu, nu vreau sa merg acolo pentru ca…”. Nu stii daca vei mai avea ocazia sa faci un anumit lucru, la fel cum nu ai de unde sa stii daca totusi vei avea ocazia, insa nu vei putea rascumpara primul refuz.