Recunosc: astazi am avut o lene teribila in mine. Am cautat sa fac absolut orice decat sa invat pentru colocviul de maine. Din (ne)fericire, am si reusit, insa nu regret. Am fost martor unor evenimente, as putea spune eu, chiar unice. Sau daca nu unice, extrem de rare cu siguranta.
Dupa ce am descoperit ca cel mai bun prieten al meu are picioare de cangur (!?) in urma unor meciuri de tenis cu piciorul in parcul Izvor, ne-am indreptat spre casa. Locuitorii Bucurestiului (si nu numai) poate stiu faptul ca a avut loc "BFit in the Street" saptamana trecuta. Mai exact, un festival de teatru, circ si spectacol in diverse locatii bucurestene. Nu am fost foarte atras de idee, poate si din cauza lipsei de timp, sau, dupa caz, a vremii nefavorabile. Si da, recunosc, nu pot sa spun ca am destula rabdare sa savurez pe indelete un spectacol in aer liber.
Revenind, pe drumul nostru am trecut (inevitabil pentru noi) prin Piata Constitutiei. Ne-a fost starnita curiozitatea de catre un grup de persoane care stateau in cerc. Nu am rezistat tentatiei si ne-am apropiat. Acolo, in sufletul multimii era o trupa de percutionisti (instrumente elementare - tobe, denumindu-le generic...nu sunt in domeniu, nu le stiu numele fiecareia, elemente de plastic, "pahare" de metal, etc) si 2 dansatoare pe piciorange. Initial, nu am fost foarte impresionat, desi modul de a canta, unitatea si bucuria vadita a trupei sunt de admirat. Compania respectiva era originara din Spania, de undeva de pe langa Barcelona. Drept urmare, s-au mandrit cu dansul cel mai reprezentativ pentru tara lor de bastina: flamenco. Incepe usor, cu niste batai de palme. Fetele incep sa se miste suav in ritmul tinut de colegii lor. Tempo-ul creste treptat, incep si percutionistii sa sustina "melodia". Fetele scot evantaiele traditionale pe care le deschid si le inchid prin miscari usoare, si totusi ferme, a incheieturii. Ritmul accelereaza. La fel si dansul. Abia acum realizezi dualitatea jocului de flamenco: desi formidabil de elegant, delicat, in acelasi timp este si foarte pasional, plin de vitalitate, de viata. Nu consider ca exagerez daca spun ca este sinonim cu dansul vioi al flacarilor. Sunt greu de descris energia si dorinta de viata pe care le emanau cele doua dansatoare. Este si mai greu de explicat modul in care reuseau sa transmita aceste 2 lucruri spectatorilor.
A urmat un spectacol de balet si acrobatii al unei trupe italienesti. A fost prezentata drept o adaptare a Metamorfozelor lui Ovidiu. Practic, istoria lumii a fost impartita in 6 mari ere. Prima, evident, a fost crearea universului: un moment de nebunie (poate plictiseala?) a zeitatilor, o miscare haotica a timpului a impartit Lumea in 2 - Universul si Raiul. Cel mai pur si curat loc era considerata Calea Lactee, drept urmare unde in alta parte ar fi putut avea loc "experimentul" mitic? A 2-a era a constat in crearea Pamantului, cu toate fiintele ce-l populeaza, inclusiv omul. Odata cu cea de-a treia era, incepe si declinul Lumii: omul incepe sa fie constient, poate sa aleaga intre bine si rau. Apar viciile, apare rautatea, apare lupta. A 4-a era, "a metalului" este si cea mai intunecata dintre toate. Acum au loc primele razboaie, sunt inventate armele, apare lupta pentru putere, pentru posesie: "Even sincerety and loyalty are overwhelmed by the desire for possesion and power". Materialismul pune stapanire pe mintea umana. Acest punct al spectacolului m-a impresionat poate cel mai puternic, rautatile societatii in care traim fiind foarte bine surprinse, de la inselatorii pana la loviturile pe la spate pline de lasitate. A urmat "potopul" si "recrearea" lumii de catre zei. Suntem noi doar niste experimente? Este o teorie interesanta, cu toate ca nu sunt un adept al creationismului. Insa fiorul ce iti trecea de-a lungul spinarii nu iti dadea ragaz sa dezbati aceste probleme.
Imi este cumplit de greu sa va detaliez ultimul spectacol. Cert este ca nu am mai fost atat de impresionat de nici un eveniment la care am luat parte. Aceeasi companie ce a prezentat dansul de flamenco mai devreme, a creat un joc diavolesc al focului. Acel "diavolesc" este foarte bine asezat acolo, din moment ce intreg spectacolul a avut ca tema iadul. Fiecare "actor" era costumat precum un locuitor al infernului, insa prin ce s-au remarcat a fost gradul foarte mare de interactiune cu publicul: acesti draci se plimbau efectiv prin multime, speriind si amenintand lumea cu jerbe incandescente de artificii. Inevitabil, faceai parte din spectacol. Jocul dement al flacarilor m-a impresionat mai mult decat mi-as fi imaginat. O sa postez cateva fotografii in curand, din moment ce vorbele sunt, in parte, de prisos in descrierea "Diavolilor mediteraneeni", cum s-au prezentat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu