Caut zambete pierdute

Este ciudat cum uitam sa zambim. Nu, nu este vorba ca uitam sa zambim ipocrit la glume nereusite. Problema este atunci cand nu mai stim sa zambim. Greu de crezut, dar este foarte adevarat. Si trist. Lumea ultra-rapida in care traim ne poate lua si aceasta ultima adevarata bucurie daca nu invatam sa pretuim bucuria.
Stau pe o banca in parcul Politehnicii acum. Langa mine s-a asezat un bunic cu o fetita de cativa ani. Ea invata sa mearga pe patine cu rotile. Radiaza de bucurie si bunicul o tine de mana. Involuntar, bucuria de a-si plimba fetita se poate citi usor pe chipul batran al omului. Desi batut de vreme si de griji, el stie sa se bucure. El mai stie sa zambeasca. Noi de ce nu putem sa ne mai bucuram de lucrurile marunte si cerem atat de multe de la viata? De ce am ajuns atat de materialisti? Si de ce am ajuns atat de perversi, ipocriti, parsivi? Toate astea ca sa ne satisfacem nevoile noastre complexe. Uitam ca nu vom pleca pe lumea cealalta decat cu sufletul, ori daca nu vom avea grija de el acum, nu vom avea nimic dincolo.
Nu am plecat cu mare lucru de care sa ma mandresc cu adevarat din liceu, decat cu cateva amintiri. Printre aceste amintiri se numara si cateva vorbe ale profesorului meu de limba si literatura romana(pe care recunosc ca nu l-am respectat pe cat merita cand ii eram elev, spre deosebire de acum), Adrian Costache: "Omul este cu adevarat fericit atunci cand este multumit ce are" a spus el. Am ajuns sa cred intru totul in aceasta afirmatie. Desi axiomatica, se poate ajunge printr-o oarecare deductie logica.
Nu te mai gandi ca ai nevoie de bani sa-ti iei nu stiu ce mofturi! De ce nu esti capabil sa te gandesti ca ai nevoie de un suflet? Si nu de un suflet patat de coruptia lumii moderne. TU ai nevoie de un ZAMBET SINCER. Singurul zambet pe care il pot aduce banii este cel trecator care cere si mai multa materialitate. Omul nu mai este acel animal inferior care se lupta pentru teritorii, pentru mancare. Omul a capatat un dar, un dar pe care noi nu mai stim sa-l apreciem sau sa-l intretinem: sufletul.

In metrou se urca un baiat, 18-20 de ani, cu costumatie de clovn, cu machiajul aferent. Incepe si jongleaza, mai intai cu niste mingiute, apoi cu niste popice, realizand niste scheme destul de interesante. Doar 2 sau 3 persoane zambesc...OMULE! DESCHIDE OCHII SI PRIVESTE CULOAREA DIN VIATA TA! Nu totul este alb, negru sau gri. Admira culorile si savureaza-le...raspunde-le cu un zambet.