Primul examen

Primul examen din viata mea de student a fost un esec total. Lasand la o parte emotiile, stresul, lipsa de somn, primul examen a insemnat pentru mine si prima restanta. Sper din tot sufletul sa insemne si ultima, macar pe anul asta.
Integralele de N tipuri, derivatele, functiile fie ele olomorfe sau nu au ajuns sa fie un mic cosmar pentru mine. Faptul ca nu am fost in stare sa le dovedesc nu s-a datorat neaparat materiei multe si grele ci, mai mult, din cauza faptului ca nu am fost capabil sa-mi gestionez timpul de invatat. Cu toate ca am inceput sa invat cu 3 zile inaintea examenului, notandu-mi toata teoria intr-un alt caiet in speranta de a-mi intra ceva in capatana seaca, nu am mai avut timp sa invat sa si APLIC acea teorie. Concluzia: o lucrare de nota 4. Si chiar bine meritata as putea spune.
De multe ori, avem nevoie de "un sut in fund pentru a face un pas inainte". Unul din defectele mele ar fi acela ca ma mobilizez relativ greu, mai ales daca nu sunt entuziasmat de respectiva actiune. Sentimentul pe care l-am avut intreaga zi, mai exact un anume stigmat al restantierului, avand impresia ca toata lumea stia ca am o restanta din primul examen si aratandu-ma cu degetul, m-a invatat un lucru foarte pretios: am invatat unde si ce am gresit, am invatat cum trebuie sa invat pentru urmatoarele examen. "Nu este un dezastru, dar este un semnal de alarma" mi-a spus tatal meu. Si are dreptate, nu este o tragedie faptul de a avea restante. Nu sunt singurul, insa este de preferat ca acest lucru sa nu se mai repete.
Partea buna? Am mai spus-o: sunt mult mai motivat acum sa ma concentrez la urmatoarele examene.
"Ne vedem in toamna" este acea expresie pe care nu v-o doresc sa o auziti niciodata, nu din cauza faptului ca o consider o rusine, dar din cauza eventualelor sentimente de dezandejde ce va vor incarca sufletul.