Absenţă

In ultimile zile, am fost mustrat de mai multe persoane din cauza faptului ca nu am mai scris. Pe de o parte, am fost placut surprins sa realizez ca cineva frecventeaza locul unde imi arunc gandurile. Pe de alta parte, faptul acesta m-a ajutat sa-nteleg anumite lucruri.

1. Ctrl-y este scurtatura pentru Undo!
2. Nu ar trebui sa uit motivul pentru care m-am hotarat sa intretin un blog. Nu pentru a-mi etala talentul inexistent in arta scrisului, nu pentru a tine un jurnal, nu pentru a fi "cool", ci doar pentru a-mi expune anumite pareri/trairi. Desi pare ca nu are mare legatura cu absenta activitatii in ultima vreme, tin sa va contrazic. Are. Si mai are legatura cu o latura a mea careia nu-i place sa vorbeasca fara a avea ceva de spus si nu-i place sa vorbeasca in public (sau sa scrie unui public) fara sa-i ofere o forma cat mai placuta cititorului. Ei bine, ma dau putin "trecut" prin arta creatiei si-mi permit sa va (re)amintesc faptul ca forma are importanta pentru ca poate imbratisa un inteles mai complex decat pare. Ideea este ca e nevoie de o anumita stare de spirit pentru a scrie (a se citi "pentru ca mie sa-mi placa ce am scris si sa ma fortez sa apas pe Publicati!"...motiv pentru care am cel putin 5 articole neterminate si salvate in Drafts). Partea proasta este ca abia acum imi dau seama ca starea necesara se poate crea (cu 1 sau 2 de "e"?) si ca nu ar trebui sa-mi mai fac atatea griji daca o sa va placa sau nu. O sa incerc sa scriu mai mult . Presupun ca o sa incepeti sa urlati daca scriu prea multe tampenii, nu? Inteleg, politetea ca politetea, dar...
3. Nu stiu de ce, dar m-a ajutat sa-mi aduc aminte si de importanta vointei. Vointa care imi cam lipseste daca nu sunt motivat cum trebuie. Lucru care ma face sa ma gandesc ca ar cam fi timpul pentru o "reforma" personala. De la faptul ca am zile in care imi este prea lene sa-mi fac programul de exercitii (pe care mi l-am facut special sa aiba un balans intre efort si timp consumat...) si zile in care uit de chitara si/sau vioara (cam multe in ultima vreme), de la faptul ca nu am mai citit o carte cap-coada, ca nu am mai scris de 1 luna si jumatate ceva pe blog, pana la faptul ca nu m-am mai tinut cum trebuie de munca cu adevarat importanta (excludem facultatea). It really sucks. Si cu atat mai mult faptul ca nu tine decat de mine sa imi reorganizez viata.

De maine incep un experiment. Timp de o luna, imi stabilesc deadline-uri exacte pentru toate activitatile care pot avea un termen limita. Cu alte cuvinte, un program detaliat. La sfarsitul lunii o sa fac o statistica sa vad daca am fost capabil sa ma tin de treaba. Ar trebui sa-mi revin, pentru ca "pofta vine mancand"...cat timp nu ti-e greata evident.

Asta nu inseamna ca nu mai scriu pe blog decat peste o luna. 1 post/saptamana in medie cred ca e rezonabil, nu? Blogul o sa fie locul in care jumatate de ora pe saptamana o sa gandesc in scris.

Noapte buna, maine am o zi de planificari.

PS: De luni ma apuc de invatat...promit (nu, nu cum zice Cosmin ca vine la cursuri)! No more --vezi imaginea de jos-- for me! (n.a. Procrastinator= cel care isi amana tot timpul treburile)

Imi place sa dorm

Poate nu e mare lucru pentru multi dintre voi, dar mie imi place sa dorm. Imi place somnul de dimineata cand in camera e frig, dar sub patura e atat de comod. Imi place sa ma infasor in pilota, sa ma misc ca un mormoloc si sa mormai ca un urs trezit dintr-o lunga hibernare cand cineva incearca sa-mi deschida ochii. Imi place sa ma tarasc pana la masa si imi place senzatia de umplere a stomacului pe care mi-o ofera micul dejun, chiar daca il savurez la ora 10 sau la ora 14. Imi place sa ma trezesc si sa ma straduiesc sa imi aduc aminte visele ciudate si mai mult decat dubioase pe care le-am avut. Imi place sa ma trezesc cu mintea limpede si sa o iau de la capat.

Dar nu azi. Ca sa pot sa ma bucur de dimineata, trebuie sa dorm mai intai. Maine (de fapt tot azi...dar la mine maine inseamna dupa rasarit) o sa fiu ca o molusca lenesa care inoata agale catre nicaieri. Cele mai marete scopuri se vor rezuma la a manca si a dormi. Atat. Nu voi avea nevoie de absolut nimic altceva. Fara conversatii inteligente, fara amuzamente cotidiene, fara plimbari sub soare. Voi fi nevoit sa ma intorc la nevoile absolut primitive si totusi esentiale. Am ajuns in momentul in care nici nu mai vreau sa dorm pentru simplul fapt ca ma voi trezi cu o enervanta durere de cap care, in combinatie cu deja existenta oboseala, nu va face nimic altceva decat sa-mi sporeasca iritabilitatea si lipsa de concentrare de care am nevoie pentru a inchide circuitul zilei care incepe si se termina in comodul meu pat.

Tusea nu-mi da pace de un numar serios de zile si deja simt ca ma ustura si urechile. Dar hei...sa privim partea buna: chiar daca nu am mai apucat sa fac miscare cum trebuie, macar pot fi multumit ca am abdomenul ceva mai lucrat oricum. Totusi, as prefera sa gasesc o modalitate mai putin iritanta de a face exercitii fizice, nu prin convulsii necontrolate si destul de puternice incat sa am impresia ca o sa-mi explodeze la un moment dat ori plamanii ori ochii.

Nu vreau decat sa dorm.

PS: Sa nu incerce careva sa-mi joace vreo festa de 1 aprilie ca nu o sa o gust in starea asta. Better luck next year.

Rasarit de martie

M-am trezit cu o problema de SDED dintr-un motiv initial de neinteles:

Daca intr-un AFD avem o stare marcata cu un pseudo-livelock, dar apare un eveniment care duce la o saturatie a respectivei stari si forteaza sistemul sa iasa complet din rutina, cum poate fi modelat? Cu un epsilon si il transformam in AFN sau un eveniment suplimentar bine definit?

Daca nu ati inteles, nu conteaza. De fapt nici nu trebuie, pentru ca nu avea nici un inteles nici pentru mine avand in vederea durerea de cap (stiti voi..starea initiala) cu care m-am trezit. Cert era ca erau mult prea multe bubuituri, zdranganeli, tropaieli, usi trantite, chestii sparte si o groaza de urlete “Lasa-ma in pace!!!!!!! NU MAI DA!! NU MAI DA!!!!!!” (evenimentele care au dus la saturatie…). In ignoranta mea am ales sa ma intorc pe partea cealalta, eventual cu perna pe cap, trecand cu vederea peste micile perturbari. Insa au continuat si au continuat. Cetateanul responsabil din mine mi-a pus totusi intrebarea: “Ce faci? Stai si dormi? De ce nu suni la politie? Sau macar la paza blocului?”  Prevazand amenintarea propriei constiinte, am planuit un asasinat subtil si marsav care a redus pe respectivul cetatean la o tacere adanca, oferindu-mi singur placerea somnului. Cu toate astea, iar am fost smuls din bratele lui Hypnos la scurt timp dupa asta. Drept urmare, m-am refugiat in sufragerie. In sfarsit: liniste.

3 oameni, 3 puncte de vedere diferite. Unul mai incapatanat ca celalalt si, desi stiau ca au, in fond, sanse care tindeau la 0 de a reusi, incercau sa ii convinga pe ceilalti ca el are dreptate. Alcoolul ne dezbraca pe fiecare dintre noi. Initial, doar metaforic. Daca ajungi si la propriu sa fii dezbracat de alcool, e nasol. Ori inseamna ca mirosi cu totul a voma si te-au aruncat prietenii in dus si trebuie totusi sa ti se usuce hainele, ca doar nu te-or lasa sa te culci in patul lor mai ud decat o cascada in miniatura, ori inseamna ca exista o sansa de 75% sa fi facut o tampenie (mai ales daca nu-ti aduci aminte). Metaforic pentru faptul ca ne scapa de majoritatea inhibitiilor, de frici. Exacerbeaza majoritatea trasaturilor care in mod normal nu sunt atat de evidente intr-un cadru normal.

Totusi, cel mai mult m-a amuzat observatorul care studia atat comportamentul cat si discutiile celor 3. Nu stiu daca o facea din plictiseala sau curiozitate, dar completa intr-un fel tabloul.

A fost al doilea rasarit pe care l-am prins anul asta. Primul a fost fortat de imprejurari (aka proiect la facultate). De data asta insa nu mi-a parut rau ca l-am vazut.

Am fost sau nu un simplu pion? Ramane de vazut. Raspunsul dupa publicitate.