Contrar multor asteptari, nu o sa scriu acum concluziile legate de "aventurile" mea pe celalalt continent. Nu azi. Sunt prea multe si au nevoie de ceva mai mult timp decat am eu acum la dispozitie.
Intre cateva cursuri de matematica si o audiere la DNA (o sa spun candva niste lucruri si despre asta probabil...da, Directia Nationala Anticoruptie :> ), m-am "impiedicat" de cateva clipuri care mi-au marcat copilaria. Acum imi dau seama ca se poate ca de aici sa am o predispozitie spre arta muzicii, in special cea clasica.
Filmul se numeste Fantasia si este facut de Walt Disney in 1940. Ma uitam cu nesat la caseta respectiva. Va sugerez sa dati putin mai tare volumul, daca nu se aude nimic. Muzica nu se opreste. Enjoy!
Partea mea favorita (dansul ciupercutelor, pe la 2:32, daca nu aveti rabdare), realizata pe Spargatorul de nuci al lui Tchaikovsky:
Iar de aceasta secventa imi era frica de fiecare data:
Nici un desen animat contemporan nu se poate compara cu o asa opera de arta.
Se afișează postările cu eticheta copilărie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta copilărie. Afișați toate postările
duminică, 30 august 2009
vineri, 31 iulie 2009
310709
Este incredibil cat de placut este sa stai noaptea in sau langa piscina si sa faci pluta sau, respectiv, sa "plutesti in propriile vise" in timp ce savurezi lumina micilor stele.
Pentru mine, lumina (naturala, evident) si focul au insemnat foarte mult. Indiferent de context, stare de spirit, este inevitabil sa nu-mi induca o stare semi-meditativa daca imi focalizez privirea asupra zonei incandescente...un fel de transa. Imi revad visele, telurile, scopurile. Dealtfel, imi revad si reusitele. Nu in ultimul rand, imi regasesc toate motivele pentru care ar trebui sa fiu fericit in cel mai concret sens al cuvantului: familie, prieteni, situatie etc. Imi confera o senzatie de siguranta de sine pe care cu foarte mare greutate o pot regasi si in alta parte. Imi ofera cateva clipe de fericire pura, de relaxare, de detasare fizica de lumea care ma inconjoara.
Nu fac altceva decat sa sorb picaturile de bucurie oferite de natura, de lume, pe care, altfel (din cauza vietii mult prea grabite pe care o traim), multi dintre noi, printre care si eu, nu le observa. Le calca si le zdrobesc fara sa realizeze cat de importante sunt, de fapt. Le sorb cu nesat si imi doresc ca aceste momente sa nu se termine niciodata. Insa, dupa cum bine stim, orice ne aduce un strop de fericire este efemer...mult prea efemer ca sa fim cu adevarat satisfacuti.
A mai trecut 1 an. Si nu ma simt mai batran. Ma simt chiar bine. Simt ca acum incepe viata pe care abia o asteptam cand eram mic. Ma simt "crescut mare". Ma simt mai in stare sa fac cu adevarat ceva.
Multumesc celor care sunt cu adevarat langa mine :).
Pentru mine, lumina (naturala, evident) si focul au insemnat foarte mult. Indiferent de context, stare de spirit, este inevitabil sa nu-mi induca o stare semi-meditativa daca imi focalizez privirea asupra zonei incandescente...un fel de transa. Imi revad visele, telurile, scopurile. Dealtfel, imi revad si reusitele. Nu in ultimul rand, imi regasesc toate motivele pentru care ar trebui sa fiu fericit in cel mai concret sens al cuvantului: familie, prieteni, situatie etc. Imi confera o senzatie de siguranta de sine pe care cu foarte mare greutate o pot regasi si in alta parte. Imi ofera cateva clipe de fericire pura, de relaxare, de detasare fizica de lumea care ma inconjoara.
Nu fac altceva decat sa sorb picaturile de bucurie oferite de natura, de lume, pe care, altfel (din cauza vietii mult prea grabite pe care o traim), multi dintre noi, printre care si eu, nu le observa. Le calca si le zdrobesc fara sa realizeze cat de importante sunt, de fapt. Le sorb cu nesat si imi doresc ca aceste momente sa nu se termine niciodata. Insa, dupa cum bine stim, orice ne aduce un strop de fericire este efemer...mult prea efemer ca sa fim cu adevarat satisfacuti.
A mai trecut 1 an. Si nu ma simt mai batran. Ma simt chiar bine. Simt ca acum incepe viata pe care abia o asteptam cand eram mic. Ma simt "crescut mare". Ma simt mai in stare sa fac cu adevarat ceva.
Multumesc celor care sunt cu adevarat langa mine :).
joi, 11 iunie 2009
vineri, 26 decembrie 2008
Inaugurare?
Pot spune ca "inaugurez" un blog? Este un lucru asa de important? Nu. Un nume mai potrivit ar fi "Inceput". Dar, de dragul "artistului" din mine, nu o sa redenumesc "articolul". Ar fi mult prea simplu. Cum ar fi sa ne scriem aceste Blog-uri cu niste titluri clare si cat mai exacte astfel incat sa ne dam seama despre ce e vorba in articolul respectiv inca din titlu? Nu ar fi amuzant, pentru simplul fapt ca nu ar mai fi citite de catre nimeni...sau cel putin nu ar avea acelasi farmec.
Trecand peste criza mea "filozofica" de mai sus (si de care, din pacate, cititorii acestui blog vor avea parte destul de mult), tin sa va urez sarbatori cat mai fericite. Craciunul meu stiu sigur ca a fost, dar din pura curtoazie va multumesc si voua pentru eventualele urari pe care mi-le adresati.
De ce spun ca am avut parte de un Craciun foarte fericit? Deoarece, in ciuda unor injuraturi destul de neplacute pe care le-am primit in ziua nasterii lui Cristos, noaptea de Craciun a avut ceva aparte anul asta. Nu, nu are nici o legatura cu cadourile primite/date. A fost o noapte in care am simtit ca am o super familie. Nu stiu de ce. Pur si simplu, ceva imbietor la pace, dragoste (da, stiu, suna melodramatic si cei care ma cunosc s-ar putea sa se cruceasca) plutea in aer. A fost ceva inexplicabil. Am reusit sa ma inteleg si cu sora mea mai mare (uau), toti am ajutat prin casa si toate cele.
Seara a culminat cu momentul in care tatal meu ne-a aratat niste filmulete cand eu aveam 1 luna si jumatate. Eram bezmetic. Ma uitam in tavan incontinuu spre acel obiect luminos care se numeste bec. Ma fascina. Parintii se jucau (mai precis, incercau...nu puteau sa-mi atraga atentia de la bec) cu mine, ma gadilau, ma invarteau. Eu insa, ma holbam la bec. Acum, cand vad un bec, nu mai gasesc nimic asa de interesant. Dar atunci era un lucru fabulos pentru mine. Nu il intelegeam, dar ma atragea atat de mult... A urmat o secventa cand aveam 3 ani (deci sora mea avea 7) intr-un parc, langa niste fantani arteziene. Am observat ca am trecut peste fascinatia filamentului de Wolfram, insa apa care tasnea din fantana era mai interesanta decat camera de filmat a tatei. Bineinteles, sora mea credea dimpotriva si incerca sa ma faca sa ii fac cu mana tatei.
Sor-mea: "-Tatii, ne vezi?"
Eu: "-Tatii, ne vezi?"
Acum spuneti sincer: cine credeti ca stia ce vorbeste? Sora mea, cu 4 ani mai mare, sau eu care faceam orice ca sa ma lase sa ma intorc la apa mea care izvora de cine stie unde?
Nu are importanta daca pe voi v-ar impresiona astfel de filmulete din copilaria voastra. Important e ca in momentul ala am realizat mai mult ca oricand ce inseamna familia.
Imi este greu sa va explic ce inseamna sa te vezi cand erai un pic mai mare decat un pepene, iar parintii tai te priveau cu atata dragoste si grija, ce inseamna sa te revezi plin de energie si curios cu tot ce se intampla in jurul tau, chiar daca nu ai nici cea mai vaga idee de unde vine apa aia, cum lumineaza becul sau de ce topaie sora ta ca disperata in fata unui obiect caruia toti il "striga" camera de filmat. Este greu de explicat ce simti cand vezi cata grija si cata dragoste au "investit" parintii in copiii lor. Si totusi sunt aceiasi parinti la care tu te rastesti sa te lase in pace cand iti spun sa te imbraci bine cand e friga afara, sau cand te bat la cap sa inveti. Sunt aceeasi parinti, cu aceeasi mare dragoste, dar nu ne dam seama cat de mult le datoram viata noastra, simplul fapt ca datorita lor existam si tot datorita lor am ajuns ceea ce suntem intr-o foarte mare parte.
Nu pot sa va urez decat ca si voi sa (re)simtiti aceste senzatii coplesitoare pe care le-am trait si eu in noaptea de Craciun.
Christmas isn't about gifts, it's about family.
Sarbatori Fericite!
Trecand peste criza mea "filozofica" de mai sus (si de care, din pacate, cititorii acestui blog vor avea parte destul de mult), tin sa va urez sarbatori cat mai fericite. Craciunul meu stiu sigur ca a fost, dar din pura curtoazie va multumesc si voua pentru eventualele urari pe care mi-le adresati.
De ce spun ca am avut parte de un Craciun foarte fericit? Deoarece, in ciuda unor injuraturi destul de neplacute pe care le-am primit in ziua nasterii lui Cristos, noaptea de Craciun a avut ceva aparte anul asta. Nu, nu are nici o legatura cu cadourile primite/date. A fost o noapte in care am simtit ca am o super familie. Nu stiu de ce. Pur si simplu, ceva imbietor la pace, dragoste (da, stiu, suna melodramatic si cei care ma cunosc s-ar putea sa se cruceasca) plutea in aer. A fost ceva inexplicabil. Am reusit sa ma inteleg si cu sora mea mai mare (uau), toti am ajutat prin casa si toate cele.
Seara a culminat cu momentul in care tatal meu ne-a aratat niste filmulete cand eu aveam 1 luna si jumatate. Eram bezmetic. Ma uitam in tavan incontinuu spre acel obiect luminos care se numeste bec. Ma fascina. Parintii se jucau (mai precis, incercau...nu puteau sa-mi atraga atentia de la bec) cu mine, ma gadilau, ma invarteau. Eu insa, ma holbam la bec. Acum, cand vad un bec, nu mai gasesc nimic asa de interesant. Dar atunci era un lucru fabulos pentru mine. Nu il intelegeam, dar ma atragea atat de mult... A urmat o secventa cand aveam 3 ani (deci sora mea avea 7) intr-un parc, langa niste fantani arteziene. Am observat ca am trecut peste fascinatia filamentului de Wolfram, insa apa care tasnea din fantana era mai interesanta decat camera de filmat a tatei. Bineinteles, sora mea credea dimpotriva si incerca sa ma faca sa ii fac cu mana tatei.
Sor-mea: "-Tatii, ne vezi?"
Eu: "-Tatii, ne vezi?"
Acum spuneti sincer: cine credeti ca stia ce vorbeste? Sora mea, cu 4 ani mai mare, sau eu care faceam orice ca sa ma lase sa ma intorc la apa mea care izvora de cine stie unde?
Nu are importanta daca pe voi v-ar impresiona astfel de filmulete din copilaria voastra. Important e ca in momentul ala am realizat mai mult ca oricand ce inseamna familia.
Imi este greu sa va explic ce inseamna sa te vezi cand erai un pic mai mare decat un pepene, iar parintii tai te priveau cu atata dragoste si grija, ce inseamna sa te revezi plin de energie si curios cu tot ce se intampla in jurul tau, chiar daca nu ai nici cea mai vaga idee de unde vine apa aia, cum lumineaza becul sau de ce topaie sora ta ca disperata in fata unui obiect caruia toti il "striga" camera de filmat. Este greu de explicat ce simti cand vezi cata grija si cata dragoste au "investit" parintii in copiii lor. Si totusi sunt aceiasi parinti la care tu te rastesti sa te lase in pace cand iti spun sa te imbraci bine cand e friga afara, sau cand te bat la cap sa inveti. Sunt aceeasi parinti, cu aceeasi mare dragoste, dar nu ne dam seama cat de mult le datoram viata noastra, simplul fapt ca datorita lor existam si tot datorita lor am ajuns ceea ce suntem intr-o foarte mare parte.
Nu pot sa va urez decat ca si voi sa (re)simtiti aceste senzatii coplesitoare pe care le-am trait si eu in noaptea de Craciun.
Christmas isn't about gifts, it's about family.
Sarbatori Fericite!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)