sâmbătă, 7 august 2010

Muntele meu

Nu-mi doresc decat un munte. Sau macar o particica de munte. Un tapsan care sa aiba putin din fiecare. In primul rand, multa iarba. 2-3 copaci mai la vale. Mari, batrani, zdraveni. In mijloc, un ciot de copac cu un strat gros de muschi. Mai sus, mult mai sus, stanca. Dar fara grohotis. Urasc grohotisul. In stanca, o pestera. Nu prea mare. Potrivita. Racoroasa. Un izvor tasneste din stanca si strabate micul meu munte sub forma unui paraias.

Am mai vazut locul asta. Si am mai fost aici. Si este cu adevarat deosebit. Doar ca nu pot sa ajung aici decat cu ochii inchisi. Altfel ma ratacesc si ma impiedic. Asa ca nu stiu unde este. Dar stiu ca aici incepe si se termina totul. Aici, pe muntele asta. Doar aici se intampla. Doar aici are loc.
Poate oricine sa ajunga pe muntele meu, dar nu poate, de fapt, nimeni. Aici norii aduc uscaciunea, iar soarele reuseste sa ploua. Este prea mult zgomot, desi nu se aude nimic.
Doar cand soarele aducator de furtuna si furtuna aducatoare de soare se intalnesc, atunci totul revine la normal: zapada de pe stanci este fierbinte, iarba incepe sa curga, paraul impietreste, iar sub copaci si in pestera sunt singurele locuri de pe munte in care mai ajung razele soarelui.

Asta este muntele meu si imi place exact asa cum e.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu