În doi ani

In doi ani, te indragostesti, te certi si te impaci la loc. Iti faci prieteni noi, te certi cu cei vechi, te certi cu cei noi si te impaci cu cei vechi pentru ca de fapt iti dai seama ca nu meritau cei noi. Cunosti lume noua, lucrezi cu lume noua, iti aduci aminte de lume veche si te superi pe lume.

In doi ani, iti strangi bani, iti comanzi telefon nou, astepti cu nerabdare, te bucuri de el, esti extaziat de cat de "misto" este. Dupa care devine "ok", dar inca nu te plictisesti de el. Ti se strica, te oftici ca a iesit din garantie. Folosesti un telefon vechi.
Te apuci de invatat cu o saptamana inainte de sesiune si tragi tare sa recuperezi ce nu ai invatat in unul sau, mai rau, 4 ani de facultate. Tremuri de emotie in serile de dinainte de examene. Dai examene si pici examene. Te bucuri pentru cele luate si injuri pentru cele picate. Dai restante si iei restante.
Lucrezi alene cateva luni pentru proiectul de licenta. Te gandesti ca nu e prea interesant si iti pui problema cum sa-l complici. Lucrezi putin mai mult timp de 1 sau 2 luni. Lucrezi in fiecare zi timp de saptamani. Lucrezi toata noaptea timp de cateva zile. Te panichezi. Scrii. Corectezi. Trimiti. Iar scrii. Scoti la imprimanta si legi. Prezinti. E interesanta lucrarea ta de licenta. Dai interviu. Usor, pentru ca lucrarea ta de licenta e chiar faina si pe domeniu. Dar nu treci de al 4-lea interviu pentru ca esti tembel.

In doi ani, reusesti sa mai vezi ceva prin tara si ceva prin diverse tari. Te gandesti ca ai cam ramas in urma si ca ai mult de recuperat. Crezi ca nu ai sanse mari la o slujba pe care ti-o doresti. Refuzi ofertele de "agent de vanzari". Te hotarasti la ce master sa dai. Te razgandesti. Dar daca...sau poate nu. De fapt tot pe ala il alegi pentru ca...asa ai chef. Te intrebi ce naiba cauti tu acolo. E greu. Nici nu stii de unde sa o apuci. Incerci si experimentezi. Intrebi si bati la cap. Eh, hai ca nu e asa greu. E chiar foarte interesant.
Intri intr-un proiect. Si inca intr-unul. Si inca intr-unul. Si atat ca nu mai ai timp de nimic.

In doi ani, iti schimbi de 3 ori planurile de viitor. Nu mai vrei sa lucrezi la firma aia, vrei dincolo. Apoi iti dai seama ca dincolo nu e atat de grozav. Poate in cealalta parte e mai bine. Sau poate la propria firma. Deocamdata te apuci de treaba pentru ca trebuie sa ai gata scripturile pentru laborator.

In doi ani, inveti, uiti, inveti sa inveti si inveti sa uiti. Iti propui obiective noi si citesti carti. Incepi sa le povestesti ce ai citit si invatat prietenilor tai. Incerci sa le arati ca se poate. In general, se poate. De fapt, se poate, indiferent ce. Simti ca te-ai maturizat si sa iti imbunatatesti perspectiva asupra propriei persoane. Iti schimbi viziunea si asupra celor din jurul tau. Iti dai seama ca nimic nu se intampla aiurea, trebuie doar sa vezi asta. Realizezi puterea oportunitatii si a oportunistului. Realizezi ca pana acum ai fost un idiot.

In doi ani, nu mai scrii nimic. Iti dai seama cat de trist este ca nu mai scrii. Iti citesti blogul. Iti vine o idee. Deschizi browser-ul si scrii.

In doi ani se intampla multe.